duminică, 7 martie 2010

Romania - mereu surprinzatoare



Daca m-ar intreba cineva cum vad eu lumea satului de azi, m-as muta de pe un picior pe altul, cu nelinistea omului care simte ca ar putea fi inteles gresit, si i-as spune ca vad un cap de papusa Barbie infipt intr-un bot de urda proaspat framantata in covata. Imaginea nu-mi apartine, am vazut-o la un targ de promovare a bucatelor traditionale si gasesc ca este o expresie induiosatoare a modului in care satul romanesc isi cauta azi identitatea.

Nu cred in promovarea idilica a satului romanesc

Nu mai cred in tarani in opinci si in nepoti care invata de la batrani balade populare, asa cum incearca promotorii agroturismului in Romania sa ne prezinte satul romanesc, idilic si incremenit in traditii. Cred ca taranii s-au incaltat de mult in adidasi, iar nepotii au cont pe Hi5. Iar daca ii mai vedem din cand in cand invartind o hora, in bundita si basmaluta, la diverse evenimente, este pentru ca asa s-a impamantenit in 30 de ani de Cantarea Romaniei: ca orasenilor le place sa-i priveasca cum isi recupereaza traditiile jucand tontoroiu, iar satenilor le place sa fie din cand in cand invitati la Bucuresti sa se plimbe cu metroul.

Cred in bucataria romaneasca

Cred in muraturi si in paine de casa, in cozonac cu mac si in mancare la ceaun, in mustul de toamna si in pastrama de oaie, cred in cazanul mare din sat la care isi fac pe rand tuica toti taranii si cred in dulceata de nuci verzi facuta in casa. Cred ca se mananca bine in tara asta: bine si gustos. Femeile fac inca prajituri in sapte straturi si framanta cu rabdare ore intregi la aluat, nu au disparut afumatorile din dosul curtii, siruri nesfarsite de carnati atarna la uscat, iar de Craciun toata tara miroase a sarmale “de-ti vine sa mori”, cum bine zicea Radu Anton Roman.

Cred cu tarie ca brandul de tara se ascunde in bucatarie

Dar in bucataria de azi, cu gospodine in trening, si nu in ii imaculate, cum apar in pliantele de promovare a agroturismului, cu cuptor cu microunde si tocator electric, cu retete mostenite, dar reinterpretate, cu un conservatorism incapatanat in ceea ce priveste condimentele, dar cu multa creativitate si umor cand vine vorba de ornat salata boeuf. Stiu ca e greu de surprins Romania in bucatarii din chirpici si masini de lux la poarta, ca e greu de reprezentat intr-un brand de tara taranul care-si vinde vacile ca sa plece la munca in Italia sau ciobanul care face jumatate de an branza in munti si bea Cola, dar le-as povesti cumva pe toate astea celui care vrea sa descopere Romania adevarata.

Romania. Land of Choice

Creativilor din publicitate, pe capul carora a cazut ca un trasnet construirea brandului de tara, care s-au strofocat luni intregi in salile lor de “brainstorming” pana au vazut zebre la Casa Poporului, le-as spune ca e haios ce-au facut dar nici pe departe atat de creativ si cu umor involuntar atat de delicios cum au reusit sa surprinda spiritul romanesc de azi niste tarani veniti sa-si prezinte ofertele culinare la un targ de bucate traditionale, intr-un sat traversat de un rau si asezat in Subcarpati, asa cum sunt multe sate din Romania.

Rochia era din branza alba de capra


L-am descoperit intr-un weekend galagios, cu multa muzica populara si mult praf, cu producatori de tuica adunati la o competitie locala si odai cu fan pentru turisti. Statea acolo, pe o masa cu musama, strivit dintr-o parte de niste sarmalute umplute cu carne de vanat si din cealalta de un borcan de prune murate. Nu-mi puteam lua ochii de la el. Era brandul nostru de tara. Firesc si fara vedetisme, cu pretentia justificata ca e mai fatos decat vecinul, dar acompaniat cu modestie de un cos cu mere coapte. Rochia era din branza alba de capra proaspat framantata, dantela din fasii lungi de ardei culesi din gradina, nasturii din masline negre fara samburi si felii de castraveti, cingatoarea din morcovi tineri, iar capul, un “fake” de papusa Barbie contrafacuta de chinezi, ramasa probabil de la nepoti de peste vara.

Satul romanesc isi cauta identitatea


M-am emotionat la gandul gherilelor de oameni care cauta la Bucuresti formulele castigatoare ale brandului de tara, la gandul ca ne complicam atat de mult sa conceptualizam ceva atat de simplu, la realitatea ca satul romanesc de azi cauta identitatea in lumea moderna, sub presiunea urbanilor, care il vor incremenit in folclor. Ma induioseaza tenacitatea satului si ambitia lui de-a nu dezropa mortii si de a se exprima cu elemente care tin de lumea de azi, combinate cu elemente traditionale reinterpretate, din delicatete pentru orasenii care vin sa-i viziteze tocmai pentru folclorul lor, care nu mai exista. Cred in ospitalitatea si in bunele intentii ale oamenilor care vor sa ne intoarca privirea catre sat, cu ulitele lui infundate, cu fanul facut si cu damigenele pregatite pentru Sarbatori, dar mi se pare foarte important sa nu le mai cerem sa se imbrace in costume populare atata timp cat in viata reala se imbraca in blugi si sa-i lasam sa se exprime cum le vine astazi, pentru ca cel mai autentic lucru pe care l-am descoperit in lumea satului de azi este umorul.

Turism rural creativ


La un eveniment de promovare a agroturismului in Romania mi-a fost dat sa vad cele mai creative si mai induiosatoare expresii ale satului care incearca sa convinga orasenii sa-si intoarca din nou privirea spre el: botul de urda cu un cap de Barbie infipt in varf, cocoselul de munte facut la cuptor si impanat galant cu un trandafir in cioc, gainusa coapta cu mirodenii intr-un omagiu fara precedent adus rezistentei din munti, pensiunea din mamaliga cu acoperis din sarmale, gazon de marar si livezi din muscate.

Sursa: Ioana Hodoiu – Etnolog si Manager editorial Good Food

Acest articol face parte din numarul din noiembrie 2009 al revistei Good Food.


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 
◄ Free Blogger Templates by The Blog Templates | Design by Pocket